duminică, 16 ianuarie 2011

Clișee carpatine. Partea I

Bănița montană

       Nordul comunei Bănița corespunde sectorului sud-vestic al munților Șureanu, altitudinea fiind cuprinsă între 800 și 1499 m ( Vf. Jigoru Mare). Din punct de vedere geologic este o zonă de contact dintre cristalin și sedimentarul mezozoic reprezentat de calcare. Zona dezvoltată pe cristalin prezintă cele mai ridicate altitudini ( trec de 1400 m) și se prezintă sub forma unor culmi și vârfuri rotunjite ce se prelungesc și spre estul comunei. Calcarele se prezintă sub forma unui platou pe care s-au dezvoltat văi carstice, peșteri, ponoare, doline, avene( goluri subterane cu dezvoltare verticală), chei, abrupturi.
       Zona de trecere spre Culoarul Depresionar Bănița prezintă martori de eroziune ( Vf. Purcarului), abrupturi calcaroase cu cascade și chei( Cheile Văii Cerbului, Cheile Crivadiei), bare calcaroase în zona  Bolii ( Dealul Cetății, peștera). Zona este acoperită cu păduri de fag, pășuni și fânețe. 
      Gradul de populare este foarte redus, se observă unele gospodării în limita sudică a zonei, în nordul Merișorului( cătunele Cheia și Poienari), Băniței ( cătunele Jitoni ,Cotești și Arsuri).
      Zona aceasta deține cel mai ridicat potențial turistic : peșteri, chei, avene, doline, martori de eroziune, abrupturi, cascade, izbucuri, ponoare, specii floristice termofile\endemisme, cetate dacică, castru roman și turn medieval.
Sălaș în mijlocul pădurii.

      Depresiunea Poieni s-a format la altitudinea de 1250 m, în nordul comunei, având 550x400 m. Prezența unei depresiuni extinse la această înălțime este explicată prin suprapunerea ei pe o zonă de contact a șisturilor cristaline (baza depresiunii ) cu calcarele mezozoice (se observă în partea stângă a imaginii). În această depresiune s-au format  pârâiașe ce au creat un curs cu aspect torențial adâncit în depozitele sedimentare ce acoperă cristalinul. Aceste pâraie se pierd în subteran în zona de contact cu calcarele prin intermediul unor ponoare. Prin observații hidrogeologice (utilizare de trasori) s-a determinat ca apa ce se pierde în aceste ponoare este captată și direcționată spre izbucul Șipot (Valea Streiului/Petrosului). În zonă se pot observa stâne. Accesul se poate face pe drumurile forestiere ce pleacă din satul Crivadia(11 km) sau din cătunul Jitoni( 8 km).

       Castrul roman de pe vârful Jigoru Mare( 1499 m) a fost construit de romani în perioada războaielor daco-romane, fiind un castru de marș, în vederea cuceririi capitalei dacice Sarmisegetuza Regia. Fortificația are formă rectangulară cu dimensiuni de 310 m, pe laturile de nord și sud, și 240 m, pe laturile de vest și est .

        Cheile Crivadiei și Turnul Crivadiei. Cheile Crivadiei sunt încadrate într-o rezervație cu o suprafață de 10 ha ce se remarcă prin valoarea sa peisagistică și floristică, constituind o enclavă de specii termofile, dacice și daco-balcanice, inclusiv 4 specii endemice și 2 specii rare. Aici este prezentă și vipera cu corn. Aceste chei s-au format sub acțiunea apelor râului Crivadia, în calcarele din zona marginală montană, prezentând versanți abrupți (60-70 m înălțime), zone înguste ( 3 -4 m), mici bazinete. In anii 60 a fost realizat și viaductul  la ieșirea din chei astfel că traseul inițial al drumului național a fost scos din vatra satului Crivadia.


        Cascada de la Merișor s-a dezvoltat pe zona de trecere dintre platoul calcaros și zona depresionară aferentă estului depresiunii Hațegului. Trecerea este bruscă, fiind realizată prin abrupturi structurale ce au permis formarea acestei cascade ce este vizibilă de pe DN 66 mai ales în perioada de primăvară și toamnă cand sunt precipitații mai bogate. Accesul la ea se realizează pe un drum pietruit ce pleacă din Merișor ( intersecție DN 66 - DJ 666).

        Cătunul Arsuri este situat în partea estică a localitații pe versantul stâng al interfluviului dintre văile Jupâneasa și Jigoreasa. Pe alocuri calcarele apar la suprafață. Pădurea a fost defrișată pentru a face loc terenurilor arabile, livezilor și pașunilor/fânețelor. Este cătunul situat la cea mai ridicată altitudine( 850-930 m). Accesul la cătun se face pe un drum pietruit din zona gării Peștera ( DN 66), apoi pe valea Jupâneasa.
      Dealul Cetății reprezină un sector dominat de un martor de eroziune dezvoltat pe bara calcaroasă similară cu cea dinspre Petrila( cheile Roșia și Taia). Acest deal depășește ușor 900 m reprezentând și o zonă de concentrare a apelor ce au determinat sculptarea unor chei, bazinete, peșteri. Această bară a fost străpunsă prin chei de două ori ( Cheile Băniței dezvotate în surplombă și  cheile de la confluența râului Bănița cu afluentul Jupâneasa ce au fost parțial distruse la construirea căii ferate ).
      Pe acest deal a fost realizată o fortificație, în perioada dacică, ce se află în momentul de față în patrimoniul UNESCO. Peste aceasta ,în perioada medievală, a fost realizată o altă fortificație ce a utilizat o parte din materialele vechii fortificații. Aceasta se află în momentul de față în uitare, nefiind pusă în valoare sub niciun aspect. Ultimele săpături arhelogice sistematice au fost realizate la începutul anilor '60. În perimetrul acesteia, observații recente, au pus în evidență existența unei așezări civile din perioada dacică. Acest sector este și o rezervație speologică, floristică și faunistică inclusă în Parcul Natural Grădiștea de Munte- Cioclovina. Dealul Cetății este flancat la sud de DN 66 ( Simeria-Petroșani- Tg. Jiu- Filiași) iar la nord de calea ferată electrificată Simeria - Petroșani- Tg. Jiu -Craiova. In apropierea lui se află și halta  Peștera Bolii precum și o cabană.

     Peștera Bolii s-a format prin străpungerea unei bare calcaroase de către râul Jupâneasa. Este cea mai importantă peșteră  din zonă. Peștera face parte dintr-o rezervație naturală ce se întinde pe 10 ha. În momentul de față peștera este amenajată pentru vizitare ( drum de acces asfaltat de la DN 66, podețe, iluminare), aici se țin și concerte. In interiorul sau au fost descoperite urme de locuire umană din neolitic și eneolitic. În apropiere sa este  o carieră de calcar (în care a fost descoperit un tezaur) precum și o stație de tratare a apei ce preia printr-o conductă apă din Jupâneasa (în amonte se află un mic baraj) și o transportă mai departe printr-o altă conductă la mina Petrila.
    Pentru o localizare mai exactă a celor prezentate vezi și Harta interactivă a Băniței.