Clișee carpatine. Partea a II-a

Zona depresionară

Crivadia și Merișorul

        Zona depresionară a comunei Bănița concentrează majoritatea populației și a căilor de comunicație. Câteva aspecte diferențiază această zonă de cea montană, și anume:

• se prezintă ca o depresiune tip golf, în sud-estul depresiunii Hațegului, formată la contactul dintre m-ții Șureanu, în nord, și m-ții Tulișa în sud;
• altitudinea este cuprinsă între 540 și cca. 800 m;
• se pot distinge două sectoare : 

               -- Crivadia-Merișor           

               -- Bănița sat, identificat și ca Depresiunea Culoar a Băniței

• această diferențiere este dată de caracteristicile reliefului ( altitudine , declivitate, gradul de fragmentare, procese geomorfologice), anumite aspecte topoclimatice și hidrologice, istoricul așezării precum și nivelul populării.

       Sectorul Crivadia - Merișor este cuprins între zona pasului Bănița-Merișor/Ticera Ruseștilor și limita vestică a comunei (spre valea Muncelului/ comuna Baru), fiind dominat de dealuri înalte (muncei, cca. 800 m ) ce sunt separate prin văi adânci ( râul Crivadia și afluenții săi-Răchita, Merișor).

        Datorită rocilor cu o coeziune moderată (argile, nisipuri ș.a) la care se adaugă numeroasele pâruri și panta accentuată, relieful a fost puternic fragmentat astfel că suprafețele relativ orizontale se mai păstrează doar în zona superioară a munceilor ( D. Mândrului, D. Bran ) și sub forma unor fâșii înguste în zona pârâului Merișor, pe interfluviul dintre râul Crivadia și pârâul Merișor, în lunca de la confluența Răchitei cu Crivadia (sat Merișor) precum și la ieșirea râului Crivadia din chei (satul Crivadia ). Aceste aspecte explică, în cea mai mare parte, slaba concentrare a gospodăriilor din satele Crivadia și Merișor.

         Zona prezintă un grad moderat de antropizare, astfel că se păstrează pădurea de mesteacăn și fag, dar pășunile, fânețele, suprafețele arabile și cele pomicole au devenit din ce în ce  mai extinse. Zona este bine deservită de căi de comunicație ( DN 66, drumuri locale, cale ferată cu gări în ambele sate), telefonie mobilă, telefonie fixă, electricitate. Principalele probleme sunt legate de eroziunea terenurilor( afectează calea ferată, drumurile și terenurile agricole), slaba modernizare a unor drumuri locale, insuficiența spațiilor pretabile unor construcții, valorificarea incompletă a unor resurse locale datorită contextului social economic și regresul demografic.

      Satul Crivadia este situat în vestul comunei, pe valea râului Crivadia, fiind atestat documentar în anul 1444, cu mult înaintea satului Bănița. Acesta s-a dezvoltat în lunca râului Crivadia la altitudinea medie de 540 m, fiind satul cu cea mai redusă altitudine din comună. Este limitat la nord de zona calcaroasă a munților Șureanu iar pe sud de dealuri înalte ( muncei) cu roci argiloase.    

      Casele sunt dispuse pe marginea micii depresiuni  pentru a valorifica la maxim terenurile în scop arabil precum și pentru a minimaliza efectele pânzei freatice aferente luncii. Satul prezintă și două cătune, Valea Mielului (altitudinea medie 700 m) și Marconi ( alt. medie 630 m).
      In limita satului, pe o margine calcaroasă abruptă, a fost ridicat, în jurul anului 1530, un turn de vamă pentru a controla traficul de mărfuri dintre Oltenia și zona Hațegului.  Biserica satului a fost ridicată în anul 1958. Satul este deservit de DN 66 și gara Crivadia. Populația satului a variat semnnificativ , astfel Crivadia avea 189 loc. în 1854, 684 în 1870, 237 în 1930 și 177 în 2002.             
    Principalele activități economice țin de creșterea animalelor, exploatarea pădurii, cultivarea pământului la care se adaugă exploatarea de nisipuri cuarțifere din vecinătatea gării Crivadia. In perspectivă pot fi valorificate , în afara produselor agricole și forestiere, resursele turistice ( Turnul Crivadiei, Cheile Crivadiei, peșterile din vecinătate) prin cazare în pensiuni agroturistice ce să ofere pe lângă produse obținute în gospodărie și activități outdoor de genul: alpinism, speologie, canyoning, mountain bike, drumeție cu ghid local (vizitarea carstului, a stânelor, observații asupra florei și faunei locale).


     Satul Merișor a fost atestat documentar la scurt timp după Crivadia, adică în 1453. În anul 1444, regele Ungariei Vladislav Jagello (1440-1444) cinstește pe cneazul Cândea de la Sălașul de Sus cu moșia Crivadia, pentru eroismul lui în luptele de la Belgrad si Portile de Fier, iar în anul 1457 regele Ungariei Ladislau Postumul (1453-1457), întărește donația cu satele Merișor, Baru și Mălăiești. Acesta a fost cel mai important sat din cadrul actualei comune până la inceputul sec. XX. Satul s-a dezvoltat pe văile Crivadiei, Merișorului și Răchitei în zonele de luncă, terase și pe unele suprafețe de nivelare locale. Altitudinea medie în zona de confluență a Răchitei și Merișorului este de 600 m.

         Trecerea prin sat a vechiului drum ,din Țara Hațegului spre Oltenia, prin Crivadia spre Merișor, apoi pe lângă Piatra Tătarului și pasul Dealu Babii, a favorizat concentratea populației  în imediata vecinătate. Pe harta austriacă realizată în 1770 se pot observa principalele drumuri precum și distribuția gospodăriilor. Astfel, în acea perioada existau două grupări de gospodării, în zona dinspre cătunul Cheia ( 20-25), și în apropierea confluenței Răchitei cu Merișorul (cca. 8 gospodării). Pe aceași hartă este figurat și cătunul Rusești (cca. 5 gospodării). Actuala zonă a cătunului Răchita nu prezenta nicio gospodărie, ceea ce arată ca acesta a apărut undeva după anii 1800.

      Intr-o hartă militară austro-ungară de la 1910, în zona Merișorului, sunt figurate două mori de apă pe pârâul Răchita precum și două biserici, cea din prezent ( a fost construită în 1890, fiind monument istoric) și o alta în zona podului de cale ferată ce trece peste râul Crivadia ( presupun că era de rit romano-catolic ținând cont de populația alogenă numeroasă în acea perioadă ). Din punct de vedere demografic satul s-a menținut pe primul loc, la nivelul comunei, până spre sfârșitul sec. al XIX-lea, astfel avea 522 loc. în 1854 (Bănița- 300 loc.), 797 în 1870, 684 în 1910, 650 în 1930 și  349 în 2002. 

        In partea nordică a satului Merișor , pe versantul cu expunere sudică, sunt din ce în ce mai extinse suprafețele ocupate cu livezi, mai ales de pruni, din care se obține țuică de către localnici. Aceasta zonă este afectată și de erozinea superficială și profundă a terenurilor datorită sedimentarului cu roci plastice (argile) suprapuse calcarelor pe un versant cu pantă accentuată. Acest facies litologic este instabilizat de precipitațiile ridicate, izvoarele numeroase, defrișările din perioada medievală și cea apropiată, dispunerea anumitor drumuri agricole precum și de pășunat. Anumite sectoare necesită plantări de arbori cu creștere rapidă ce să stabilizeze versantul, altele pot trece din categoria pășunilor în cea a livezilor iar altele necesită lucrări ample de stabilizare prin terasare și captarea unor izvoare ce alimentează masa argiloasă a alunecării.

 

Livezi în Merișor

       Cătunul Cheia s-a dezvoltat la ieșirea râului Crivadia din zona montană  după ce a format o vale carstică de cca. 5 km cunoscută sub denumirea de Valea Cerbului. Trecerea din zona montană în cea depresionară este delimitată de un sector foarte scurt de chei săpate în calcare. Gospodăriile s-au dezvoltat în zona de luncă, folosind la maxim terenul în scopuri agricole (mai ales arabil), iar versanții pentru pășunat, fâneață și într-o  măsură mai redusă pentru pomicultură. Altitudine medie în zona luncii este de 680 m.