Poziţia geografică

    

         Poziţia geografică a unei localităţi are o serie de consecinţe ce se răsfrâng asupra cadrului natural (relief, climă, hidrografie, floră şi faună), populaţiei (spor natural şi migrator, structură etnică, etnografie), aşezărilor umane şi activităţii economice.  A nu se înţelege prin poziţia geografică doar coordonatele matematice, ci şi poziţia centrală /periferică faţă de centrele de putere demografică, economică, culturală, căi de comunicaţie, poli de dezvoltare ce îşi pun amprenta, în timp, asupra caracteristicilor sale.
        Comuna Băniţa este cuprinsă între 45°15' şi 45°31' latitudine nordică, respectiv   23°10' şi 23°20' longitudine estică. În cadrul României ocupă regiunea sud-vestică, în vestul Carpaţilor Meridionali, suprapunându-se munţilor Şureanu şi Tulişa, depresiunii Haţegului, fiind şi un culoar de legătură între depresiunile Haţeg şi Petroşani.


       Din punct de vedere administrativ, comuna Băniţa, este componentă a judeţului Hunedoara, şi face parte din regiunea istorică Transilvania.  Drept consecinţă a împărţirii teritoriale a României pe zone de dezvoltare, Băniţa a fost integrată zonei de dezvoltare 5 Vest din care fac parte judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. 
      În cadrul judeţului Hunedoara, Băniţa, ocupă sectorul sud-estic, învecinându-se la nord cu comuna Baru  (înainte de 1990 se învecina şi cu comuna Boşorod, dar acea zonă a fost arondată comunei Baru), la sud cu municipiul Vulcan  şi oraşul Aninoasa (limita administrativă a fost modificată după 1990 astfel încât municipiul Petroşani  ocupă zona montană înaltă din nordul Aninoasei, aspect ce nu se justifică ţinând cont de specificul zonei şi de accesibilitate), la vest cu comuna Baru şi la est cu municipiul Petroşani.


Poziţia geografică a comunei Băniţa, în Carpaţii Meridionali
    Sursa(harta de bază): http://www.ordogborda.hu/foldrajz/RO/images/Geo_Fiz/Relief/Muntii/Carp_Meri/Carp%20merid.gif

         Distanţele rutiere şi feroviare din Băniţa către principalele oraşe din judeţ, regiune şi ţară sunt prezentate în tabelul următor:


Localitatea
Distanţa rutieră
km
Distanţa feroviară
km
Aeroport internaţional
Petroşani
12
15 min
12
NU
33
40 min*
38
(cu acces din staţia Subcetate, la cca. 3 km )
NU
55
1h 4 min*
83
NU
Târgu Jiu
72
1 h 35 min*
62
NU
Deva
74
1 h 32 min*
77
NU
124
2 h 19 min*
122
NU
145
3 h 13 min*
266
(via Deva-Lugoj-Caransebeş)
NU
166
3 h 10 min*
194
185
4 h 30 min*
169
206
4 h 20 min*
283
(via Arad)
Cluj-Napoca
220
4 h 21 min*
243
Arad
226
4 h 47 min*
226
DA
Oradea
259
5 h 43 min*
347
(via Arad)
DA
Braşov
307
5 h 52 min*
365
NU
Bucureşti
359
7 h 29 min*
378
Constanţa
597
10 h 31 min*
603
DA
Iaşi
615
12 h 10 min*
702
(via Cluj Napoca-Suceava )
DA
                 *calculat cu Navteq Map24.
                                                                      © banitaromania.blogspot.com